Râsu' plânsu'

  • Un râs, deși n-avea niciun motiv,
  • Devenise depresiv
  • Și viața i se părea așa de hâdă
  • Că nimic nu-l mai făcea să râdă
  • Ceilalți râși, cuprinși de-ngrijorare,
  • Au vrut să-l scoată din această stare
  • Și-au încercat orice ca să-l amuze:
  • L-au gâdilat, i-au spus povești hazlii
  • S-au uitat la comedii
  • L-au chemat pe un macac
  • Să facă acrobații într-un copac
  • Au mai chemat și-un elefant
  • Care mergea pe bicicletă și era foarte amuzant
  • I-au dat până și gaz ilariant
  • Degeaba!
  • Atunci pădurarul s-a văzut constrâns
  • Să-i schimbe numele din râs în... plâns.
Play Stop